Ca-ntr-o pădure fără margini,
Umblă şi se rătăceşte sufletul
Când umbra marilor copaci
Se lasă asupra lui, rănindu-l
Cu fiecare atingere, inima-i slăbeşte,
Cu orice vorbă grea, sufletu-i descreşte,
Deoarece e ca o flare,
Dintr-o pădure, fără culoare.
Aşa e şi copilul, veşnic iubitor,
Fiinţa cea mai dragă, nouă, tuturor,
De lucruri violente, mereu rătăcitor.
Să rămână pe veci, al nostru viitor !
Feriţi aceste fiinţe pure
De violenţa multă-n lume !
Uniţi-vă, spuneti cu toţii
Stop violenţei !
Iii` cat de sensibil si dragut..ma bucur mult ca am pus acea intrebare pe tpu...Felicitari cu siguranta o sa ador creatiile tale >:D<!
RăspundețiȘtergere